Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

Paris, Valea Loarei & Mont St. Michel

EUR 775 00 EUR
persoana
Ce vizitam? Paris, Valea Loarei, Mont St. Michel și plajele debarcării din Normandia

Date de plecare:

06 - 11 august 2023

Ziua 1 – Duminică, 06 august | Iași – Beauvais - Paris

Ora 04:00 – Întâlnire pe aeroportul din Iași cu reprezentantul agenției pentru check-in și îmbarcare pe zborul companiei WizzAir cu destinația Paris. Decolare la 06:10, sosire la Beauvais la 08:15. Ajungem la Paris și vom face un tur de oraş, cu autocarul, unde vom putea admira cele mai importante obiective turistice din Paris. Vizita noastră începe din Place du Trocadero, vestita piaţă de unde vom admira Turnul Eiffel şi Şcoala Militară. Plecăm către Arcul de Triumf, coborâm pe faimosul bulevard Champs-Elysee, pe lângă vestitele magazine şi case de modă, până la Place de la Concorde unde vom admira Obeliscul Luxor din centrul pieţei, vechi de 3000 de ani. Continuăm către Biserica Catolică Sf. Magdalena şi ajungem la Palais Garnier, un reper al intrării nordice a Bulevardului Operei. Aici vom observa măreaţa construcţie şi anume. Opera din Paris, şi este privită ca una din piesele de valoare arhitecturală deosebită ale vremii sale. Coborâm pe Buldevardul Operei până la Place du Carrousel unde vom admira unul dintre cele mai mari muzee din lume, Muzeul Luvru. De aici ne îndreptăm către Catedrala Notre-Dame, Universitatea Sorbona şi Pantheonul. După-amiază vizităm Domul Invalizilor, locul unde se găsesește mormântul lui Napoleon, realizat din porfir finlandez roșu având o bază din granit verde. Cazare la hotel Holiday Inn Clichy 4* sau similar.

Ziua 2 – Luni, 07 august | Paris

Mic dejun. Timp liber la dispoziţie. Va recomandăm vizitarea celui mai mare muzeu din lume, muzeul Luvru. Se pot vizita: apartamentele lui Napoleon, istoria Egiptului și Mesopotamiei, pictura italiană și sculptura Greco – Romană, istoria Franței în castelul medieval Luvru, bijuteriile coroanei Franței. După amiază ne îndreptăm către debarcader, de unde începem croaziera pe Sena. Ultima vizită o vom face în cartierul Montmartre unde se află celebrul cabaret Moulin Rouge dar şi Basilica Sacre Couer. Cazare la hotel Holiday Inn Clichy 4* sau similar.

Ziua 3 – Marți, 08 august | Paris – Valea Loarei

Mic dejun. Astăzi rezervăm prima parte a zilei, descoperirii uneia dintre cele mai frumoase și renumite regiuni ale Franței, Valea Loarei care este numită și „Grădina Franței”. Este faimoasă datorită castelelor a căror arhitectură este reprezentativă pentru perioada Renașterii. Vom începe cu vizitarea castelului Chenonceau care este unul dintre cel mai celebru și admirat de pe Valea Loarei. Este construit pe locul unei mori fortificate de pe râul Cher, prima mențiune scrisă despre acesta datând din secolul XI. Următorul castel pe care îl vom vizita, este castelul Clos Luce situat în localitatea Amboise. Castelul se află la 500 m de castelul Amboise, ce datează din secolul al XV-lea, cu care are legătură pintr-un pasaj subteran. Această reşedinţă din Valea Loarei, a fost locuită timp de trei ani de către celebrul pictor Leonardo da Vinci, în perioada 1516 – 1519. Cazare la hotel Ibis Tours Nord 3* sau similar.

Ziua 4 – Miercuri, 09 august | Valea Loarei – Mont St. Michel – Ouistreham

Mic dejun. In prima parte a zilei, vom vizita Mont St. Michel. Situat la limita dintre Normandia şi Bretania, în Golful Saint Malo din Marea Mânecii, unde se manifestă cel mai reprezentativ fenomen de flux şi reflux. Vom vedea "Minunea Occidentului", una dintre cele mai mari construcţii religioase din Europa, care în prezent constituie unul dintre locurile cele mai vizitate din Franţa. Bătută de vânturi puternice şi lovită de valuri, înconjurată de nisipuri mişcătoare şi accesibilă numai pe un drum îngust, Abaţia Mont St. Michel care se înalţă maiestuos pe o stâncă granitică de aprox. 78 m înălţime, a intrat în istoria Franţei ca fiind singurul loc care nu a putut fi cucerit de britanici în timpul "Războiului de 100 de ani". Cazare la hotel Ibis Styles Ouistreham 3* sau similar.

Ziua 5 – Joi, 10 august | Ouistreham – Beauvais

Mic dejun. Din Caen începem o incursiune în istorie, având prilejul ca pe parcursul zilei să aflăm numeroase informaţii despre ceea ce se cunoaşte sub denumirea "Debarcarea din Normandia", cunoscută prin numele de cod "Operaţiunea Overlord" şi sub denumirea de Ziua Z, subiect pentru multe filme impresionante. Debarcarea a fost cea mai mare operaţiune amfibie din istorie, care a implicat participarea a peste 3 milioane de soldaţi, invazia începând în Ziua Z, respectiv în 06 iunie 1944, când forţele aliate au început deplasarea spre Normandia, din sudul Angliei. Vom ajunge în Colleville sur Mer, pe plaja Omaha, cea mai puternic fortificată plajă, unde s-a desfăşurat sângeroasa debarcare şi la Cricqueville în Point du Hoc unde au fost atacate de americani cele şase cazemate, atac inutil, deoarece tunurile fuseseră mutate. De asemenea, vom merge la Cimitirul şi Memorialul de Război American şi ne vom plimba pe străzile care poartă numele unităţilor care au fost distruse în încercarea lor de apărare. După-amiază vom ajunge la Bayeux, oraş construit în jurul Catedralei Notre-Dame, una dintre capodoperele romanice şi gotice din Normandia. Plecare spre Caen, capitala Normandiei de Jos, situată pe Râul Orne, unde în cripta Catedralei este înmormântat regele normand, Wilhelm Cuceritorul (William al II-lea al Angliei). Deşi mai mult de trei sferturi din oraş a fost distrus de bombardamentul aliaţilor în anul 1944, după reconstrucţii la scară mare, oraşul este astăzi al doilea centru turistic din Normandia, după Rouen. Seara, ajungem în Beauvais. Cazare la hotel City Hotel 3* sau similar.

Ziua 6 – Vineri, 11 august | Beauvais – Iași

Mic dejun. Îmbarcare pe zborul companiei Wizz Air cu destinația Iași. Decolare la ora 08:50, sosire în Iași la ora 12:40.

vezi mai multe

- 5 nopți de cazare la hoteluri de 3* și 4* cu mic dejun

- Bilet de avion Iași – Paris și Paris – Iași

- Taxele de aeroport

- Transport autocar  

- Bagaj de mână şi prioritate la îmbarcare (Troller 55x40x23 cm, maxim 10 kg şi poşeta/rucsac 40x30x20 cm)

- Însoțitor de grup

vezi mai multe

- Intrările la obiectivele turistice

- Taxele de oras

 

vezi mai multe

Acte Necesare:

Carte de identitate valabilă sau pașaport valabil

Procură notarială pentru persoanele sub 18 ani care nu sunt însoțite de părinți sau doar de unul dintre părinți

Cazier judiciar pentru persoana însoțitoare, dacă nu este părinte sau tutore legalau tutore legal

Informatii suplimentare:

Selectarea locurilor în autocar se face în ordinea înscrierilor. 

Ghidul poate modifica ordinea de vizitare a obiectivelor turistice fără a afecta structura programului.

Condiții de plată:

- 150 euro la înscriere

- 200 euro cu 60 de zile  înainte de plecare

- Restul de plată cu 20 de zile  înainte de plecare

vezi mai multe

Servicii

  • Circuit
  • Zbor
  • autocar
  • cazare
  • Mic dejun
  • ghid
  • insotitor de grup

Tema

  • City break
  • Tari multiple
  • Cultura si Istorie

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!

Optiuni

Servicii
Perioada
Detalii
Politica de plata
Pret
Adult in camera dubla/partaj
- 1 adult
06 Aug - 11 Aug, 2023
Zbor +  Autocar +  Cazare
150 EUR pana la 30.05.2023
200 EUR pana la 07.06.2023
425 EUR pana la 17.07.2023
EUR77500EUR
Adult in camera single
- 1 adult
06 Aug - 11 Aug, 2023
Zbor +  Autocar +  Cazare
150 EUR pana la 30.05.2023
200 EUR pana la 07.06.2023
600 EUR pana la 17.07.2023
EUR95000EUR
Camera dubla
- 2 adulti
06 Aug - 11 Aug, 2023
Zbor +  Autocar +  Cazare
300 EUR pana la 30.05.2023
400 EUR pana la 07.06.2023
850 EUR pana la 17.07.2023
EUR155000EUR