Date de plecare:
07 - 14 octombrie 2023
Ziua 1 – Sâmbătă, 07 octombrie | Iași – Bologna - Livorno
Ora 18:20 – Întâlnire pe aeroportul din Iași cu reprezentantul agenției pentru check-in și îmbarcare pe zborul companiei Wizz Air cu destinația Bologna. Decolare la 20:20, sosire la Bologna la 21:40. Transfer către Livorno. Cazare la hotel Republica Marina Pisa 4* sau similar.
Ziua 2 – Duminică, 08 octombrie | Livorno – Bastia - Calvi
După micul dejun ne îmbarcăm pe feribot cu destinația Bastia, Corsica. Numită și “Lile de Beaute”, Corsica este o insula care deși aparține Franței, are o puternică atmosferă italiană. Debarcăm în Bastia, un oraș de coastă fermecător ce a fost întemeiat de către genovezi în 1380. Bastia păstrează intactă și astăzi eleganța sa italiană redată prin arhitectura superbă, prin aleile întortocheate dar și prin frumoasa piață St. Nicolas. Începem descoperirea orașului cu o plimbare din port către Piața Sf. Nicolae. Plecăm din Bastia către Calvi, oraș-port situat în partea de nord-vest a insulei și care, potrivit cercetătorilor, este locul de naștere al lui Cristofor Columb. Numele orașului provine de la cuvântul “calvus”, care în traducere înseamnă stâncă uriașă lipsită de vegetație. Cazare în Calvi la hotel Mariana 3* sau similar.
Ziua 3 – Luni, 09 octombrie | Calvi – Ajaccio
După micul dejun vom face un tur pietonal în Calvi, prilej cu care vom vedea Citadela, cel mai important monument istoric din oraș unde vom admira turnurile de apărare, zidurile dar și Muzeul de Etnografie care deține colecții leate de istoria și cultura locală. Ne îmbarcăm în autocar și ne deplasăm către Ajaccio, unul dintre cele mai cosmopolite orașe ale insulei și orașul în care s-a născut Napoleon Bonaparte. Începem turul de oraș unde vom putea admira Casa și Muzeul Napoleon Bonaparte, Muzeul Fesch unde se regăsește o impresionantă colecție de pictură renascentistă italiană dar și Catedrala Notre Dame, locul unde a fost botezat Napoleon. Turul îl vom incheia în Piața Centrală a orașului. Timp liber la dispoziție. Cazare la hotel Kalliste 3* sau similar.
Ziua 4 – Marți, 10 octombrie | Ajaccio – Bonifacio – Santa Teressa di Gallura - Olbia
Mic dejun. Plcăm către Bonifacio, oraș medieval fondat în secolul al IX-lea de către Bonifacio, marchizul de Toscana. Vom porni într-un tur pietonal al celui mai pitoresc oraș din Corsica care va include Poarta Genova, strada celor doi împărați, Biserica Maicii Domnului dar și biserica gotică. Ne urcăm pe feribot și traversăm către Santa Teressa di Gallura. Bun venit în Sardinia! Considerată la ora actuală o destinație exotica, Sardinia se deosebește de multe alte atracții turistice contemporane prin multitudinea elementelor de atracție. Recunoscută de sute de ani ca fiind una dintre cele mai frumoase insule ale Mediteranei, Sardinia se mândrește cu o bogăție culturală impresionantă. Spre seară ajungem în Olbia. Cazare la hotel For You 4* sau similar.
Ziua 5 – Miercuri, 11 octombrie | Olbia – Porto Rotondo – Porto Cervo – Insula Maddalena - Sassari
După micul dejun vom pleca către Coasta de Smarald, una dintre cele luxoase destinații de vacanță a Europei. Primul popas îl vom face în Porto Rotondo, o destinație de vacanță cu plaje superbe. Numele orașului este dat de golful rotund în jurul căruia s-a format orașul. Următorul popas îl vom face în Porto Cervo, un loc de refugiu pentru vedetele mondiale, unde frumosul și luxul se întâlnesc la tot pasul. Facem o plimbare prin faimoasa piață, admirăm străduțele pitorești după care ne îndreptăm către Palau. Ne urcăm pe feribot și ajungem pe Insula Maddalena, cea mai mare insulă din arhipelag. Vom admira iahturile de lux ancorate în port, clădirile pastelate de un farmec aparte și vitrinele magazinelor exclusiviste. După-amiază ne deplasăm către Sassari. Cazare la hotel Riviera 4* sau similar.
Ziua 6 – Joi, 12 octombrie | Sassari (Opțional Alghero & Peșterile lui Neptun)
Mic dejun. Timp liber sau excursie opțională în Alghero, un oraș port situat pe coasta de nord-vest a Sardiniei, și unul dintre cele mai pitorești orașe ale insulei. Înainte de a intra în oraș, ne vom opri pentru a vizita situl arheologic Nuraghe Palmavera unde vom vedea ruinele nei așezări din epoca bronzului. Ajungem în Alghero unde vom întâlni influențe catalane, amprenta catalană fiind atât de puternică încât orașul și-a căpătat numele de “Mica Barcelona”. Vom vizita centrul fortificat și catedrala, și ne vom plimba pe bastioanele care au protejat orașul de-a lungul anilor. Vom avea timp liber pentru a ne plimba pe străduțele înguste, să fotografiem clădirile cu aspect și aer medieval. După pauza de masă, vizităm Peșterile lui Neptun considerate a fi printe cele mai frumoase din Europa. Turul peșterii ne va purta printr-un labirint fantastic de încăperi și lacuri sărate, din care diferite formațiuni calcaroase își fac apariția. Spre seară revenim în Sassari. Cazare la hotel Riviera 4* sau similar.
Ziua 7 – Vineri, 13 octombrie | Sassari - Cagliari
Mic dejun. Plecăm spre Cagliari, cel mai mare oraș de pe insula și unul dintre cele mai vechi orașe ale Mediteranei. Cagilari, ca și restul insulei, a fost întemeiat de către fenicieni care au numit orașul “Karalis” sau “orașul pietrelor”. Vom începe descoperirea orașului într-un tur pietonal, prilej cu care vom descoperi partea veche a orașului, situată pe un deal de unde vom avea o priveliște minunată asupra golfului. Această zonă este renumită pentru monumentele sale de o frumusețe aparte, precum catedrala gotică Santa Maria. Vom continua vizita către Basilica di San Saturnino, cea mai veche biserică de pe insulă. După turul de oraș vom avea timp liber în vechiul port. Cazare la hotel Holiday Inn 4* sau similar.
Ziua 8 – Sâmbătă, 14 octombrie | Cagliari – Bergamo - Iași
După micul dejun ne îndreptăm către aeroport pentru zborul către casă cu escală în Bergamo.
vezi mai multe
- 7 nopți de cazare la hoteluri de 3* și 4* cu mic dejun
- Bilet de avion Iaşi – Bologna și Cagliari - Milano - Iași
- Taxele de aeroport
- Bagaj de mână şi prioritate la îmbarcare (Troller 55x40x23 cm, maxim 10 kg şi poşeta/rucsac 40x30x20 cm)
- Transport autocar
- Bilete feribot Livorno – Bastia și Bonifacio – Santa Teressa di Gallura
- Însoțitor de grup
- Intrările la obiectivele turistice
- Taxele de oras
Acte Necesare:
Carte de identitate valabilă sau pașaport valabil
Procură notarială pentru persoanele sub 18 ani care nu sunt însoțite de părinți sau doar de unul dintre părinți
Cazier judiciar pentru persoana însoțitoare, dacă nu este părinte sau tutore legalau tutore legal
Informatii suplimentare:
Selectarea locurilor în autocar se face în ordinea înscrierilor.
Ghidul poate modifica ordinea de vizitare a obiectivelor turistice fără a afecta structura programului.
Condiții de plată:
- 150 euro la înscriere
- 300 euro cu 60 de zile înainte de plecare
- Restul de plată cu 20 de zile înainte de plecare
Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.
Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!