Date de plecare:
02 - 07 mai 2024 - Locuri epuizate!
Ziua 1 – Joi, 02 mai | Iași – Paralia Katerini
Întâlnire miercuri seară (01 mai), spre joi, la ora 18:45 în fața magazinului Market fostul magazin Billa (gară), plecare la ora 19:00. Traseul Iași - Giurgiu – Ruse – Sofia – Paralia Katerini. Program liber pentru relaxare. Cazare la Vila Asteras.
Ziua 2 – Vineri, 03 mai | Paralia Katerini – Meteora - Paralia Katerini
Timp liber sau opţional excursie la Meteora, un centru al ortodoxiei (al doilea centru monahal al Răsăritului Orotodox) şi în acelaşi timp un fenomen geologic unic în lume după modul de formare. Se vizitează 1 mănăstire în interior, în cadrul complexului iar ghidul specializat de limba română pe tot traseul excursiei vă va transmite informaţii locale istorice, culturale, practice din viaţa de zi cu zi a grecilor. La atelierul de icoane bizantine de la Meteora pe care îl vom vizita se face cunoştinţă cu tehnica bizantină de realizare a icoanelor şi cu această ocazie se pot face diverse cumpărături (icoane, cărţi, bijuterii). Se va face pauză pentru masa de prânz. Cazare la Vila Asteras.
Ziua 3 – Sâmbătă, 04 mai | Paralia Katerini – Salonic - Paralia Katerini
Timp liber sau opţional excursie la Salonic, capitala Macedoniei şi al doilea oraş ca mărime al Greciei. A fost construit de Kassandros în cinstea soţiei sale Thessaloniki, sora lui Alexandru cel Mare. Este un oraş plin de istorie. Atenţia turiştilor este atrasă de vestigii din perioada romană şi bizantină. În prezent, Salonicul este un important centru economic şi cultural al Balcanilor. În fiecare an, în acest oraş au loc diverse expoziţii internaţionale şi manifestări culturale. Vizităm Catedrala Sf. Dumitru, acesta fiind considerată a fi protectorul oraşului, Turnul Alb - simbolul oraşului, Rotonda şi Arcul lui Galerius, Mitropolia, Catedrala Agia Sofia, Piaţa Aristotelis. Timp liber pentru masă şi shopping. Revenim in Paralia, iar seara participăm la slujba de Înviere în Paralia Katerini. Cazare la Vila Asteras.
Ziua 4 – Duminică, 05 mai | Paralia Katerini
Program liber pentru relaxare iar seara, opţional se poate lua cină festivă cu muzică live şi dansuri tradiţionale. Cazare la Vila Asteras.
Ziua 5 – Luni, 06 mai | Paralia Katerini – Skiathos - Paralia Katerini
Timp liber sau opţional excursie pe insula Skiathos. E o deosebită plăcere să vizitaţi una din cele mai frumoase insule ale Greciei Insula Skiathos din – Arhipelagul Sporadele de Nord al Mării Egee, înconjurată de minunatele sale plaje aurii. Se călătoreşte cu autocarul 2 ore şi jumătate, pe drumul spre Atena, până într-un mic port situat la Golful Pagasitikos, de unde ne vom îmbarca pe vapor iar după o călătorie de cca. 2-3 ore şi jumatate vom ajunge pe insula Skiathos. Pe vapor se realizează spectacol cu muzică, dans. Căpitanul Kostas vă va învăţa să dansaţi Zorba şi Sirtak. Una din opriri va fi în oraşul Skiathos (2 ore) – locul naşterii marelui luceafăr al literaturii grecesti Alexandros Papadiamantis. Cealaltă oprire pentru baie (2 ore şi jumătate) va fi pe una din cele 70 de plaje ale insulei, plaja Koukounaries plajă cu nisip fin, apă limpede cu peştişori care se văd până în adâncul mării. Masa de prânz se serveşte opţional la o tavernă din oraşul Skiathos. Cazare la Vila Asteras.
Ziua 6 – Marţi, 07 mai | Paralia Katerini – Iaşi
Dimineaţă parăsim staţiunea Katerini şi ne îndreptăm către Iaşi unde vom ajunge în cursul nopţii în funcţie de formalităţile vamale şi trafic.
vezi mai multe
- 5 nopți de cazare în studio cu chicinetă utilată la vila Asteras (deschisă în 2021) situată la 140 m de plajă (Vila Asteras pune la dispoziţia turiştilor următoarele facilităţi: wi-fi gratuit, aer conditionat, chicinetă complet utilată, frigider, TV, baie proprie şi balcon.
- Transport autocar
- Însoțitor de grup
- Taxa de oraș
- Excursiile opţionale
Excursii opționale: (minim 25 de persoane)
Excursie la Meteora – 35 euro/persoană
Excursie pe insula Skiathos – 50 euro/persoană
Excursie la Salonic – 20 euro/persoană
Seară Grecească – 50 euro/persoană
Acte Necesare:
Carte de identitate sau pașaport valabil
Procură notarială pentru persoanele sub 18 ani care nu sunt însoțite de părinți sau doar de unul dintre părinți
Cazier judiciar pentru persoană însoțitoare, dacă nu este părinte sau tutore legal
Informații suplimentare:
Selectarea locurilor în autocar se face în ordinea înscrierilor.
Ghidul poate modifica ordinea de vizitare a obiectivelor turistice fără a afecta structura programului.
Condiții de plată:
- 100 euro la înscriere
- Restul de plată cu 20 de zile înainte de plecare
Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.
Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!