Marele tur al Frantei

More Views

Marele tur al Frantei

 

Availability: Out of stock

Details:

Tarif: de la 590 € / persoana in camera dubla 


Plecare din: Iasi si Cluj Napoca


Transport: Autocar + Avion


Perioada: 21 - 30 mai 2019, 9 nopti/ 10 zile


Ce vizitam?


Paris, Versailles, Valea Loarei, Chambery, Annecy, Grenoble, Avignon, Marsilia, Cannes, Nisa, Monte Carlo, Genova, Padova, Ljubljana, Budapesta

Ziua 1 – Marţi, 21 mai | Iași/Cluj Napoca – Paris

Ora 04:00 – Check-in și îmbarcare pe zborul companiei Wizzair cu destinația Paris Beauvais. Decolare la ora 06:15, sosire la Beauvais la ora 08:25. Transfer de la aeroportul Beauvais către Paris. Incepem turul de oraş unde vom putea admira cele mai importante obiective turistice din Paris. Vizita noastră începe din Place du Trocadero, vestita piaţă de unde vom admira Turnul Eiffel şi Şcoala Militară. Plecăm către Arcul de Triumf, coborâm pe faimosul bulevard Champs-Elysee, pe lângă vestitele magazine şi case de modă, până la Place de la Concorde unde vom admira Obeliscul Luxor din centrul pieţei, vechi de 3000 de ani. Continuăm către Biserica Catolică Sf. Magdalena şi ajungem la Palais Garnier, un reper al intrării nordice a Bulevardului Operei. Aici vom observa măreaţa construcţie şi anume. Opera din Paris, şi este privită ca una din piesele de valoare arhitecturală deosebită ale vremii sale. Coborâm pe Buldevardului Operei până la Place du Carrousel un vom admira unul dintre cele mai mari muzee din lume, Muzeul Luvru. De aici ne îndreptăm către Catedrala Notre-Dame, Universitatea Sorbona, Pantheonul şi Basilica Sacre-Couer. Cazare la hotel Ibis Porte D’Italie 3* sau similar.

Ziua 2 – Miercuri, 22 mai | Paris

După micul dejun ne îndreptăm către centrul Parisului unde vom vizita unul din cele mai importante muzee din lume, muzeul Luvru. Se vizitează: apartamentele lui Napoleon, istoria Egiptului și Mesopotamiei, pictura italiană și sculptura Greco – Romană, istoria Franței în castelul medieval Luvru, bijuteriile coroanei Franței. Timp liber pe Champs-Elysee, după care continuăm descoperirea Parisului. Vizităm Catedrala Notre-Dame, Turnul Montparnasse, construit in anul 1973 ce a fost unul dintre primii zgârie nori din Paris şi Domul Invalizilor, locul unde se găsesește mormântul lui Napoleon, realizat din porfir finlandez roșu avand o bază din granit verde. Cazare la hotel Ibis Porte D’Italie 3* sau similar.

Ziua 3 – Joi, 23 mai | Paris 

Mic dejun. Timp liber la dispoziţie în Paris sau excursie opţională la Versailles. Impresionantul castel al lui Ludovic al XIV-lea este situate la 17 km de Paris. Vom vizita principalele atracţii: apartamentele regale, capela, sala oglinzilor şi expoziţia de picturi din epoca lui Napoleon. Părăsim palatul şi intrăm în uriaşul parc unde vom admira Fântâna lui Apollo şi Fântâna Latona. Cazare la hotel Ibis Porte D’Italie 3* sau similar.

Ziua 4 – Vineri, 24 mai | Paris – Valea Loarei - Macon

Mic dejun. Astăzi vizităm una dintre cele mai frumoase și renumite regiuni ale Franței, Valea Loarei care este numită și „Grădina Franței”.Este faimoasă datorită castelelor a căror arhitectură este reprezentativă pentru perioada Renașterii. Primul castel pe care îl vom vizita, este castelul Chaumont sur Loire care a fost construit cu scopul de a proteja orașul Blois de atacurile dușmanilor feudali și a fost în permanență deținut de familia Amboise încă din  secolul X.  Continuăm cu următorul castel, castelul Chenonceau, care este unul dintre cel mai celebru și admirat de pe Valea Loarei. Este construit pe locul unei mori fortificate de pe râul Cher, prima mențiune scrisă despre acesta datând din secolul XI. Continuăm călătoria către macon. Cazare la hotel Ibis Macon Sud 3* sau similar.   

Ziua 5 – Sâmbătă, 25 mai | Macon – Annecy – Chambery – Grenoble - Valence

Mic dejun. Prima oprire o vom face în Annecy sau Mica Veneție, un oraș aflat la mică distanță de Geneva. Annecy este un oraș cu canale înguste, mărginite de străduțe pitorești, cu case de piatră împodobite cu flori roșii, străjuit de munți bogat împăduriți. Din loc în loc, biserici impozante, clădiri renascentiste zugrăvite în nuanțe pastelate. Următoarea oprire o vom face în Chamberry, regiunea Ron-Alpi, oraș care a fost construit la intersecția drumurilor dintre Burgundia, Elveția și Italia. Vizităm principalele obiective turistice ale orașului printre care și Fântâna Elefanților care a fost realizată pentru a aduce un omagiu generalului de Boigne. Continuăm cu Catedrala Sfântul Francisc și Castelul Ducilor având aspectul unei fortificații. Continuăm către Grenoble, capitala neoficială a Alpilor, unde vom face un tur pietonal pe malul râului Isere la poalele munților. Cazare la hotel Kyriad Valence Nord Bourg 3* sau similar.

Ziua 6 – Duminică, 26 mai | Valence – Avignon – Marsilia

După micul dejun, plecăm către Avignon, capitala papală a Franței. Vom vizita Palatul Papal, Catedrala din Avignon, Domul dar și faimosul pod medieval - Podul Sfântul Benezet, foarte faimos și frumos deopotrivă care inițial făcea legătura între râul Ron și Villeneuve. Ne îndreptăm către Marsilia, cel mai mare port al Franţei, unde vizităm Catedrala Notre Dame, Vechiul Port, celebrul bulevard La Canebiere şi Palatul Longchamp. Cazare la hotel Ibis Marseille Centre Euromed 3* sau similar.

Ziua 7 – Luni, 27 mai | Marsilia – Cannes – Nisa – Monte Carlo – Genova

Mic dejun. Părăsim Marsilia și ajungem în frumoasa Coastă de Azur a Franței, scăldată de apele Mediteranei. Prima oprire o facem în Orașul Filmului, Cannes. Începând cu anul 1946, se organizează Festivalul Internațional de Film de la Cannes devenind un simbol al regiunii. Orașul găzduiește numeroase biserici precum Biserica „Doamna noastră a speranței”, dar în general se axează pe partea modernă, pe festivaluri, plaje și călătorii pe una dintre insulele din apropiere. Continuăm călătoria către Nisa, bijuteria Rivierei Franceze. Tur panoramic pe renumita Promenade des Anglais, principala arteră din Nisa, de unde putem admira Teatrul Verdure sau Casinoul Du Palas De La Mediterranee. Continuăm călătoria către Monte Carlo. Monte Carlo sau “Muntele lui Charles”, care este cel mai bogat oraș al țării. Monte Carlo este definiția luxului și este renumit prin cazinourile sale în fața căruia stau parcate ultimele modele de Ferrari, Lamborghini sau Rolls Royce. Cazare la hotel B&B Savona 3* sau similar.

Ziua 8 – Marţi, 28 mai | Genova – Veneţia - Padova

Mic dejun. Plecăm către Veneţia unde vizităm Podul Rialto care traversează Canalul Grande, vestita Piața San Marco cu Basilica San Marco, Palatul Dogilor simbol al orașului Veneția și capodoperă a goticului Venețian, Puntea Suspinelor care unește camera de interogare cu închisoarea din Palatul Dogilor, palatul fiind despărțit de aceasta doar printr-un canal. Timp liber la dispoziţie. Cazare la hotel Al Pino Verde 4* sau similar.

Ziua 9 – Miercuri, 29 mai | Padova - Ljubljana – Budapesta

Mic dejun. Tur de oraș în Padova, unul dintre cele mai vechi orașe ale Italiei situate în regiunea Veneto. Vom vizita Poarta Portello, Catedrala din Padova, Basilica Sfântul Anton cu mormântul său și altarul cu statui de bronz. Aceasta este a doua biserică ca mărime din Italia. Ultimul obiectiv este Piața Prato della Valle, considerată a treia ca mărime din Europa după Piața Roșie din Moscova și Place de la Concodre din Paris. Plecăm către Budapesta iar pe drum vom face o scurtă vizită orașului fost membru a blocului iugoslav, Ljubliana, capitala Sloveniei. Vizităm Podul Triplu care face legătura dintre orașul nou și centrul vechi, Podul Dragonilor, Catedrala din Ljubliana – Sfântul Nicolae, fântâna Robba și Primăria. Continuăm excursia către Budapesta. Cazare la hotel Expo Congres 4* sau similar.

Ziua 10 – Joi, 30 mai | Budapesta – Cluj Napoca - Iaşi

Mic dejun. Plecare spre țară, sosire seara în funcție de formalitățile vamale.

 

   Adult in camera dubla              590 €   
   Adult in camera single              835 €   
   Al 3-lea adult in camerda dubla cu pat suplimentar
             570 €   
 

Servicii incluse:

- 9 nopți de cazare la hoteluri de 3* și 4* cu mic dejun

- Bilet de avion Iași/Cluj Napoca - Paris

- Transport autocar

- Însoțitor de grup

Servicii neincluse:

- Intrările la obiectivele turistice

- Bagaj de cală

- Taxele de aeroport – 95 euro (pot suferi modificări până la emiterea biletelor)

- Taxele de oras

Termene de plata:

- 100 euro la înscriere

- 200 euro pana la 28.02.2019

- Restul de plata pana pe 30.04.2019

Excursie opționala:

Palatul Versailles - 45 euro/persoana (minim 25 de persoane)

Acte Necesare:

Carte de identitate valabilă

Procură notarială pentru persoanele sub 18 ani care nu sunt însoțite de părinți sau doar de unul dintre părinți

Cazier judiciar pentru persoana însoțitoare, dacă nu este părinte sau tutore legal

Informatii suplimentare:

Selectarea locurilor în autocar se face în ordinea înscrierilor.

Ghidul poate modifica ordinea de vizitare a obiectivelor turistice fără a afecta structura programului.