Italia si Grecia de Nord

More Views

Italia si Grecia de Nord

 

Details:

Tarif: de la 648 € / persoana in camera dubla 


Plecare din: Iasi


Transport: Autocar


Perioada: 18 - 29 septembrie 2019, 11 nopti/ 12 zile


Ce vizitam?


Budapesta, Ljubljana, Venetia, Florenta, Pisa, Cascate del Mulino, Roma, Napoli, Sorrento, Insula Capri, Coasta Amalfi, Bari, Meteora, Salonic

Ziua 1 – Miercuri, 18 septembrie | Iași - Budapesta

Întâlnire marţi seară spre miercuri la ora 21:45, în fața magazinului Market fostul magazin Billa (gară), plecare la ora 22:00, pe traseul Iași – Budapesta unde vom ajunge după-amiază, cazare la hotel. După check in, tur panoramic în Budapesta unde vom putea admira Citadela, Opera, Piața Eroilor, Parlamentul, Palatul Regal, Catedrala Regală. Cazare la hotel Expo Congress 4* sau similar. 

Ziua 2 – Joi, 19 septembrie | Budapesta - Ljubliana – Padova

Mic dejun. Plecăm către Veneția, iar pe drum vom face o scurtă vizită orașului fost membru a blocului iugoslav, Ljubljana, capitala Sloveniei. Vizităm Podul Triplu care face legătura dintre orașul nou și centrul vechi, Podul Dragonilor, Catedrala din Ljubliana Sfântul Nicolae, fântâna Robba și Primăria. Continuăm excursia către Padova. Cazare la hotel Al Pino Verde 4* sau similar.

Ziua 3 – Vineri, 20 septembrie | Padova - Veneția – Florenţa

Mic dejun. Tur de oraș în Veneția unde vizităm Podul Rialto care traversează Canalul Grande, vestita Piața San Marco cu Basilica San Marco, Palatul Dogilor simbol al orașului Veneția și capodoperă a goticului Venețian, Puntea Suspinelor care unește camera de interogare cu închisoarea din Palatul Dogilor, palatul fiind despărțit de aceasta doar printr-un canal. Timp liber la dispoziție. Continuăm excursia către Florenţa. Cazare la hotel Ibis Firenze Prato Est 3* sau similar.

Ziua 4 – Sâmbătă, 21 septembrie | Florența

Mic dejun. Florența este unul dintre cele mai frumoase și romantice orașe din lume. Plin cu oameni primitori și prietenoși, clădiri cu o arhitectură impresionantă, te vei îndrăgosti cu siguranță de acest oraș minunat cu atmosfera sa feerică. Începem vizitarea orașului alături de ghidul local. Vom putea admira Palatul Medici, Basilica di San Lorenzo, Capelele Medici, Domu, Catedrala Santa Maria del Fiore, Baptistierul, Casa lui Dante, Piaţa Signoria, Galeria Uffizi, Palatul Pitti, Puntea Veche si Piața Michelangelo. Timp liber la dispoziție. Cazare la hotel Ibis Firenze Prato Est 3* sau similar.

Ziua 5 – Duminică, 22 septembrie | Florența – Pisa – Cascate del Mulino - Civitavecchia

Mic dejun. Ne îmbarcăm pentru vizitarea vestitului turn din Pisa, cea mai faimoasă clădire înclinată din lume şi punctul de reper al oraşului Pisa. Turnul a fost planificat ca o campanilă pentru Domnul din Pisa. După 12 ani de la punerea pietrei la temelie, în 1173 când construcţia ajunsese la etajul al 3-lea, datorită proastei calităţi a solului, constituit din noroi argilos şi nisip, turnul începea să se încline. Următoarele patru etaje au fost construite oblic, pentru a compensa partea înclinată. Continuăm excursia către Cascate del Mulino, un grup de izvoare cu apă termală. Conform legendelor etruscilor şi romanilor, în urma disputei între zei, Jupiter a aruncat un buchet de fulgere către Saturn şi nu l-a nimerit. Fulgerele au căzut pe pământ şi au descătuşat aceste ape fierbinţi. Apele termale terapeutice sunt sulfurose şi ies din pământ la temperatura de 37 de grade. Apa termală este benefică pentru: afecţiuni ale pielii, afecţiuni respiratorice, boli ale oaselor, boli cardio-vasculare şi nu numai. Aşadar, vom avea ocazia să ne bălăcim şi noi. Cazare la hotel Tris 3* sau similar.

Ziua 6 – Luni, 23 septembrie | Civitavechhia - Roma

Mic dejun. Ne îndreptăm către Roma. Împreuna cu ghidul local, începem descoperirea orașului Roma. Capitala Italiei are o istorie îndelungată fiind de-a lungul secolelor capitala Republicii Romane, a Imperiului Roman, a Bisericii Romano-Catolice și a Italiei moderne. Vizităm Piazza Barberini, minunatele fântâni ale Romei, Biserica Santa Maria, Colloseum, Forurile Imperiale, Piazza Venezia cu Altarul Patriei, Panteonul, Piazza Navona, Castelul Sant’Angelo, Fontana di Trevi, Piazza di Spagna. Cazare la hotel Eco 3* sau similar.

 Ziua 7 – Marţi, 24 septembrie | Roma

Mic dejun. Alături de ghidul local, începem ziua cu vizitarea celui mai mic stat independent din lume, Vatican, al cărui teritoriu constă dintr-o enclavă în orașul Roma. În muzeul Vaticanului, vom descoperi impresionantele colecții de antichități, sculpturi și fascinantele galerii de tapiţerii. Tot aici vom descoperi și opera de artă celebra Capela Sixtină, pictată de Michelangelo. Opere ce apațin lui Michelangelo vom mai descoperi în Bazilica San Pietro, cea mai mare biserică catolică din lume. După-amiază timp liber sau opțional, vă sugerăm o degustare de vinuri și brânzeturi italienești alături de un somelier atestat. Cazare la hotel Eco 3* sau similar.

Ziua 8 – Miercuri, 25 septembrie | Roma – Vulcanul Vezuviu - Napoli

Mic dejun. Părăsim orașul Roma și ne îndreptăm către Napoli. Napoli este cel mai mare oraş din sudul Italiei, vestit printre altele şi pentru delicioasa pizza napoletană. Oraşul are unul dintre cele mai mari centre istorice din lume şi se mândreşte cu un numar de 448 de biserici istorice. Facem un tur panoramic după care ne îndreptăm către Vezuviu, cel mai cercetat vulcan activ din lume şi singurul vulcan activ al continentului european. Acesta a rămas în istorie prin erupţia catastrofală din perioada antică a lui Pliniu cel Bătrân în 79 d.Hr., când a devastat oraşele romane Pompei şi Herculaneium, ucigând mii de persoane. Continuăm excursia cu vizitarea oraşului Pompei, un oraş descoperit întâmplător în anul 1748. Oraşul a ajuns sa fie cel mai căutat sit archeologic al Italiei, datorită în principal cantităţii enorme de informaţii despre viaţa citadină a romanilor. Cenuşa şi lava aşternute într-un strat de caţiva metri, au păstrat vestigiile intacte de-a lungul delor doua milenii. Cazare la hotel Rolling 4* sau similar.

 Ziua 9 – Joi, 26 septembrie | Napoli – Sorento – Insula Capri - Napoli

Mic dejun. Timp liber în Napoli sau excursie opţională la Sorento şi Insula Capri. Insula Capri, sau insula sirenelor după cum o numeau grecii ce au colonizat insula în secolul al VII-lea. Frumuseţea ei deosebită, apele turcoaz şi Grota Albastră au transformat-o într-un adevărat simbol turistic al Italiei. Nu este de mirare că anual numeroşi turişti sunt atraşi de frumuseţea şi şarmul acestei insule. Vizităm satul Capri, fondat în jurul modernei Piazza Umberto I. Continuăm către Anacapri, un sat mult mai liniştit ce ne va fermeca cu privelişti spectaculoase. Ne întoarcem pe continent şi facem un pietonal al micului oraş Sorento. Cazare la hotel Rolling 4* sau similar.

Ziua 10 – Vineri, 27 septembrie | Napoli – Coasta Amalfi - Brindisi

Mic dejun. Părăsim oraşul Napoli şi ne îndreptăm către Coasta Amalfitană. Coasta Amalfitană este una dintre cele mai frumoase porţiuni ale ţărmului Mării Tireniene, impresionând prin peisajele naturale spectaculoase şi prin localităţile pline de istorie. Amalfi este primul nostru popas. Oraşul s-a dezvoltat graţie comerţului cu porturile din Orient, arhitectura din Amalfi reflectă o importantă influenţă maură. Domul din Amalfi, construit în secolul al IX-lea, reprezintă cel mai important monument al acestui oraş şi păstrează nenumărate comori. Timp liber pentru plimbări şi shopping. După-amiază ne îndreptăm către Brindisi, locul de unde ne îmbarcăm pe ferryboat pentru trecerea în Grecia. Ruta Brindisi – Igoumenitsa se parcurge noaptea.

Ziua 11 – Sâmbătă, 28 septembrie | Igoumenitsa - Meteora – Salonic 

Kalimera! Ne aflăm în Igoumenitsa, Grecia şi ne îndreptăm către Meteora un centru al ortodoxiei (al doilea centru monahal al Răsăritului Orotodox) şi în acelaşi timp un fenomen geologic unic în lume după modul de formare. Se vor vizita 2 mănăstiri în interior, în cadrul complexului iar ghidul specializat de limba română pe tot traseul excursiei vă va transmite informaţii locale istorice, culturale, practice din viaţa de zi cu zi a grecilor. La atelierul de icoane bizantine de la Meteora pe care îl vom vizita se face cunoştinţă cu tehnica bizantină de realizare a icoanelor şi cu această ocazie se pot face diverse cumpărături (icoane, cărţi, bijuterii). Coninuăm către orașul Salonic într-un tur cultural panoramic și pietonal. Vom intra în partea de sus a orașului către Ano Poli, Castra-Eptapirgio, vizităm Catedrala protectorului orașului Sf. Dumitru (unde se află moaștele Sf. Dumitru Izvoritorul de Mir, sărbătorit în 26/10 şi Sfânta Anisia). În traseul nostru vedem Arcul lui Galerius, Rotonda, Bis. Sfânta Sofia, Piața Aristotelous, Piețele Modiano și Athona, Bulevardul comercial Tsimiski, Turnul Alb din secolul XV, simbolul orașului. Cazare la hotel Vergina 3* sau similar

Ziua 12 – Duminică, 29 septembrie | Salonic - Iaşi

După micul dejun pornim către România.

   Adult în camera dublă                  678 €         
   Al 3-lea adult în cameră dublă cu pat suplimentar                  925 €
   Adult în cameră single                  660 €
   Copil < 11.99 ani cu 2 adulți în cameră fără pat suplimentar                  520 €
   Reducere Early Booking până la data de 31.03.2019                    30 €

Servicii incluse:

- 10 nopți de cazare la hoteluri de 3* și 4* cu mic dejun

- Bilet ferryboat Bari -  Igoumenitsa

- Transport autocar

- Însoțitor de grup

Servicii neincluse:

- Intrările la obiectivele turistice

- Taxele de oraş

- Supliment cabină ferryboat 2 paturi - 50 €

- Supliment cabină ferryboat 4 paturi - 30 €

Termene de plata:

- 100 euro la înscriere

- 200 euro până la 15.06.2019

- Restul de plată până pe 31.08.2019

Excursii opţionale:

- Insula Capri – 75 euro/persoană (minim 25 de persoane)


Acte Necesare

Carte de identitate sau pașaport valabil

Procură notarială pentru persoanele sub 18 ani care nu sunt însoțite de părinți sau doar de unul dintre părinți

Cazier judiciar pentru persoana însoțitoare, dacă nu este părinte sau tutore legal

Informatii suplimentare:

Selectarea locurilor în autocar se face în ordinea înscrierilor. 

Ghidul poate modifica ordinea de vizitare a obiectivelor turistice fără a afecta structura programului.